„Băi, când am plecat pe tir pentru prima oară, acum vreo 11 ani, planul meu cu viața era în felul următor: eram tânăr, eram făcut cu mușchi, duceam o viață sportivă, fără substanțe sau alte prostii. M-am gândit că trag câțiva ani tare, mă pun bine financiar și gata. Dar acum, când mă uit în urmă, realizez că a fost cea mai mare prostie”, spune Adrian cu sinceritate.
La început, muncea până la 15 ore pe zi. Nu se gândea la consecințe, voia doar să adune cât mai mulți bani într-un timp cât mai scurt. Dar, treptat, corpul a început să cedeze. Oboseala cronică, stresul, alimentația haotică și lipsa somnului l-au dus într-o stare fizică și psihică alarmantă.
„Ajunsesem să am ficat gras și 108 kilograme. Mâncam compulsiv, din stres, nu din foame. Era o autodegradare lentă, dar sigură. Am înțeles că, de fapt, nu făceam muncă. Făceam sclavagie”, mărturisește el.
Zilele de muncă, un coșmar
Pe lângă problemele de sănătate, Adrian a început să-și piardă și bucuria vieții. Zilele de muncă deveniseră un coșmar, iar ideea de „libertate” pe care o promitea viața de șofer internațional dispăruse cu totul. „Când am încetat cu sclavia, percepția asupra muncii s-a schimbat complet. Am început să văd munca ca un necesar, dar într-un ritm omenesc.”
Schimbarea a venit lent, dar hotărât. A început să refuze cursele lungi și epuizante, să lucreze mai puțin și mai inteligent. A înțeles că nu merită să-ți sacrifici viața pentru niște bani pe care oricum îi cheltui ulterior pe pastile sau tratamente. „Acum, dacă bag un local cu dublă, la 12:00 noaptea sunt în pat, la somn. Nu mai bag șase zile consecutive. Maximum trei, apoi acasă.”
Șoferul român atrage atenția și asupra unei mentalități periculoase răspândite printre românii plecați la muncă afară: ideea că în 4-5 ani poți să-ți rezolvi tot - casă, mașină, economii. „Vă înșelați. Decât să crape inima în tine în 3-4 ani de muncă nebună, mai bine o iei mai încet. Muncești în tihnă. Pentru că sunt multe cazuri în care colegi de-ai mei au făcut infarct.”
Astăzi, Adrian refuză să mai muncească în același ritm. Chiar dacă i s-ar oferi 2000 sau 2500 de lire pe săptămână, spune că nu mai acceptă acel tip de viață. Pentru el, lecția a fost clară: niciun ban din lume nu valorează sănătatea sau viața.
Context: Salariile șoferilor români în străinătate
Mărturia lui Adrian nu este singulară. Mii de șoferi români lucrează în fiecare an în străinătate, în special în țări precum Germania, Olanda, Belgia, Franța sau Marea Britanie. Salariile pot părea atractive: între 2000 și 3500 de euro net pe lună, uneori mai mult, în funcție de tipul de transport, kilometrii parcurși, orele lucrate și bonusurile oferite.
În Regatul Unit, de exemplu, șoferii de camion români pot ajunge la venituri de peste 3000 de lire sterline pe lună, mai ales în perioadele de vârf sau în regim de muncă intensă (back-to-back). În Germania, salariile variază între 2200 și 2800 de euro, dar mulți sunt plătiți „la kilometru” sau în funcție de curse.
Totuși, aceste sume vin cu un cost: oboseală cronică, viață personală aproape inexistentă, riscuri de sănătate și izolare. Mulți șoferi locuiesc cu lunile în cabinele camioanelor, trăiesc pe drumuri și ajung acasă doar sporadic. Alimentația dezechilibrată, lipsa mișcării și stresul constant duc, în timp, la probleme grave de sănătate.
În ultimii ani, tot mai mulți șoferi români au început să vorbească deschis despre aceste realități, cerând condiții de muncă mai umane, contracte corecte și respect pentru profesia lor. Este o meserie grea, dar necesară, fără de care economia europeană nu ar funcționa. Însă, așa cum spune și Adrian, „munca nu trebuie să fie un blestem, ci un drum echilibrat spre o viață decentă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
